1.4. SIT-ul Comisiei

Principiile și funcționarea SIT-ului http://frrtehnic.wordpress.com

Sloganul SIT-ului ”SĂ ÎNVĂȚĂM ÎMPREUNĂ”

SIT-ul Comisiei Centrale Tehnice a fost construit pentru a oferi radioamatorilor YO o platformă de informare reciprocă despre proiectele și realizările personale sau colective. În spiritul statutului FRR și al obiectivelor Comisiei Centrale Tehnice precum și în acord cu tendințele de evoluție ale domeniului comunicațiilor de amator, SIT-ul încearcă să ofere un spațiu diversificat de informare și de coeziune competentă în cele mai uzuale aspecte ale domeniului. SIT-ul este dedicat tuturor categoriilor de radioamatori, de la începători la avansați sau specialiști, aliniat în exclusivitate numai pe problemele tehnice.

Experiența voastră se poate exprima sub toate aspectele: teoretică și lecții, proiecte, realizări practice mai simple sau mai complexe, măsurători și rezultate, comentarii și analize. Prezentarea electronică este acceptată sub toate formele admise în publicațiile pe site-uri(* și acceptată ca articole (word, pdf), fotografii, videoclipuri, tutoriale ppt însoțite sau nu de audio, etc. Conținutul trebuie să fie explicitat categoriei de cititori căreia i se adresează iar pentru realizările practice este de dorit să fie prezentat cu detalii care le fac reproductibile.

SIT-ul încearcă să promoveze dorința și îndemânarea realizării unor construcții practice. Reamintim cu această ocazie cuvintele lui Joe Taylor K1JT, laureat al premiului Nobel și creatorul unor remarcabile aplicații de comunicații digitale, care spunea:

 „ Da cred că este important. Radioamatorismul a fost întotdeauna o activitate importantă, un tip de activitate care îți ofera satisfacții personale și care contribuie la dezvoltarea unei personalități. Cred ca profesionistul în formare, care va trebui sa fie un bun om de știinta, și nu numai, poate beneficia adesea din contactul cu radioamatorismul, unde construcțiile proprii sunt o parte a hobby-ului. Iar construcțiile făcute acasă nu mai înseamnă astăzi că trebuie să-ți construiești sigur toată stația. Îți poți cumpara un transceiver, dar nu poți ieși doar cu el în eter, trebuie să mai faci și tu câte ceva. Trebuie să-ți montezi antena să o reglezi, și-ți trebuie o mulțime de aparate auxiliare la stație. Aproape oricine capată experiența de constructor facând aceste lucruri. Cred ca cei care și-au descoperit abilități în acest domeniu, în ideea că fac toate acestea ca relaxare, ca hobby, translatează de obicei aceste activități și în activitatea profesională.”

Răsfoind cu asiduitate presa străină din domeniu precum și din baleierea Internetului se observă tendințele majore de evoluție a tehnologiilor radio clasice către cele digitale, de prelucrare numerică a semnalelor, informatizate intrinsec (prin firmware) sau prin aplicații independente. Prezentul și viitorul radioamatorismului nu mai pot fi concepute decât în simbioză cu informatica. Știți desigur despre tehnologiile SDR sau mixte, programele pentru simulările de antene, aplicațiile de comunicații digitale și programele de concurs și arbitraj. Este o evoluție spectaculoasă la care nici nu ne gândeam cu 1 ÷ 2 decenii în urmă. Tehnologiile de astăzi acoperă generațiile de radioamatori care au început în copilărie cu receptorul cu galenă, după care au venit cei din generația tuburilor electronice, apoi cei născuți odată cu tranzistorii și cei de astăzi care sunt în epoca circuitelor integrate și a calculatoarelor.

SIT-ul promovează în egală măsură programe și aplicații informatice care să ajute la funcționarea echipamentelor sau să facă mai performante realizările operatorilor. Avem exemple semnificative cu aplicațiile informatice construite de radioamatori YO, cu o vizualizare remarcabilă pe plan mondial. Dorim ca toate aplicațiile realizate în YO să își găsească locul și să poată fi accesate sau semnalate din/în depozitul construit pentru ele in acest SIT. Multe din realizările remarcabile și semnalări deosebite se pierd în vastele dimensiuni ale Internetului. Printr-un mic articol sau printr-un link către realizările tehnice din site-ul sau blogul vostru puteți ajuta comunitatea YO să vă vadă, să vă aprecieze și să evolueze alături de voi.

Să încercăm să facem și o scurtă prezentare a paginilor propuse în SIT-ul Comisiei Centrale Tehnice.

Structura SIT-ului a fost proiectată sub formă arborescentă în prezent pe trei niveluri. Structura paginilor este ușor de modificat prin adăugiri sau renunțări funcție de nevoi sau de propuneri pertinente.

Pagina 1 – Tratează transparent problemele organizatorice. Organizată pe 4 capitole.

Pagina 2 – Tratează problema Concursului Național de Creație Tehnică. Este organizată pe 6 capitole. Actualele prevederi ale structurii regulamentului, tematicilor și arbitrajului sunt depășite de preocupările și tehnologiile moderne. Comisia își propune elaborarea în acest an a unor criterii moderne pe care le va supune transparent discuțiilor voastre și spre aprobare Consiliului de Administrație. Iși propune să publice pe SIT toate lucrările propuse de participanți la concursul de creație.

Pagina 3 – Pagină structurată pe 2 și 3 niveluri care încercă să acopere o parte consistentă din preocupările radioamatorilor în spectrul radio atât de generos. Spațiul va fi încărcat de către voi cu articole și semnalări (linkuri către aspecte tehnice) ale radioamatorilor YO. Este deschis tuturor, de la începători la experți. Pagina este ușor de adapat la orice modificare necesară pe parcurs. Aici se vor aduna pentru un acces ușor, pe tematici bine conturate, informații utile celor interesați. În acord cu cele spuse de K1JT Joe Taylor, capitolul echipamentelor auxiliare poate avea un impact major asupra ameliorării performanțelor tehnice ale operării în YO.

Pagina 4 – Organizată pe 3 capitole, dedicată construcțiilor reproductibile ca un real ajutor pentru cei care doresc proiecte adevărate pe care să le realizeze și să le folosească.

Pagina 5 – Nu este lipsită de interes conectarea comunității YO la realizările semnificative publicate de presa internațională de specialitate. În masura acordurilor de colaborare cu societățile de radioamatori din străinătate vom încerca să vă aducem la cunoștință unele din realizările semnificative în domeniul tehnic. Articole, scheme, schițe, fotografii, parametrii măsurați și alte elemente tehnice interesante. Dacă în acest sens aveți de semnalat unele realizări semnificative nu ezitați să le faceți cunoscute.

Pagina 6 – Dedicată acumulării aspectelor informatice în activitatea radioamatorilor. Se referă la 4 mari capitole: calculatoare, tablete și microcontrolerele Arduino și RaspberryPi. Ameliorări în funcționarea calculatoarelor accesibile unui nivel mediu de cunoștințe, tratarea interfețelor între echipamentele radio și calculatoare sau tablete, despre SO sistemele de operare, mici trucuri cu care se poate ameliora activitatea și descrierea unor aplicații funcționale realizate în YO sau externe.

Pagina 7 – Link-uri către SIT-uri și bloguri proprii ale cluburilor și organizațiilor YO afiliate la Federația Română de Radioamatorism, cluburi sau radioamatori independenți care au ceva de arătat în domeniul tehnic comunității YO. În prima parte a paginii 7.1. vor fi semnalate link-urile majore, generale, independente de arondarea la o zonă YO iar în ultima parte 7.10. link-urile radioamatorilor neafiliați care cred totuși că realizările lor tehnice merită să fie cunoscute și de ceilalți radioamatori. Pentru a putea fi mai ușor organizate și identificate urmează semnalarea URL-urilor făcând parte dintr-o anumită zonă YO în ordinea alfabetică a indicativelor. Este utilă semnalarea direct, cu un link, pentru problemele tehnice tratate în sit-urile/blog-urile voastre.

Pagina 8 – Se referă la colaborările la revista tipărită Radiocomunicații și Radioamatorism precum și la materiale cu o mare acoperire, de referință pentru un anumit domeniu, realizări de excepție care pot acoperi mai multe arii de interes cu autori din comunitatea YO sau din afară, mediul universitar. Materiale scrise, recuperate din istoria tehnică a radioamatorismului românesc.

Pagina 9 – Contact. Ne scrieți propuneri generale cu privire la SIT și probleme tehnice care v-ar interesa și care ar putea fi tratate în postările din acest spațiu. La fiecare pagină și articol aveți posibilitatea de a face comentarii tehnice locale cu autorii postărilor.

Articolele, link-urile către sit-urile voastre și alte materiale primite sunt postate în ordinea primirii lor pe prima pagină a blogului – Acasă – și duplicate în pagina specifică domeniului abordat. Toate materialele grupate într-o pagină, din același domeniu de interes sau de preocupări, vă oferă o imagine diversificată asupra variantelor de soluții adoptate. Respectați variantele de fișiere acceptate de SIT cfm. anexei.

                                  Câteva reguli de bună colaborare.

1.SIT-ul se referă în exclusivitate la probleme tehnice care sunt neutre la discuțiile și conflictele de altă natură.

2.Nu denigrați realizările modeste sau cunoscute de către voi. Încurajați pe începători. Toți am fost cândva NOVICI.

3.Nu jigniți, nu folosiți cuvinte și aluzii nepotrivite. Arătați eventualele greșeli și modul lor de corectare sau de ameliorare. Propuneți variante alternative similare.

4.Faceți comentarii scurte și la obiect. Dacă doriți să dezvoltați subiectul scrieți un articol. Este cel mai util și mai frumos lucru pe care îl puteți face pentru comunitatea YO.

5.Responsabilitatea conținutului articolului revine autorului acestuia. Respectați regulile de citare cu ghilimele ”citat” din alte materiale și indicați sursa. La materiale puneți bibliografia. S-ar putea să-i ajutați pe cei interesați.

6.Pentru unele materiale complexe membrii Comisiei Tehnice pot face verificări și eventual se poate apela, dacă este cazul, la expertiză externă.

7.SIT-ul și Comisia Tehnică promovează în mod deosebit realizările practice, mai vechi sau mai noi, cu descrierea și performanțele acestora, care pot fi un exemplu pentru viitorii realizatori.

8.Orice material tehnic publicat în altă parte poate fi adus pe platforma integratoare a radioamatorilor YO atât cu întreg conținutul cât și ca semnalare de acces unde poate fi consultat. Orice material publicat pe platformă poate fi redifuzat sub orice formă către comunitatea YO. Sunteți liberi să publicați și să difuzați realizările voastre oriunde considerați util.

                Anexa

(* Tipul fișierelor acceptate la publicare pe platforma WordPress.

Accepted Filetypes

Standard

Currently, you are permitted to upload the following file types to your WordPress.com blog (no upgrade required):

Images

.jpg .jpeg .png .gif

See the Images help page for examples and details.

Documents

.pdf (Portable Document Format; Adobe Acrobat) .doc, .docx (Microsoft Word Document) .key (Apple Keynote Presentation) .ppt, .pptx, .pps, .ppsx (Microsoft PowerPoint Presentation) .odt (OpenDocument Text Document) .xls, .xlsx (Microsoft Excel Document) .zip, if you have the WordPress.com Premium or WordPress.com Business plan

See the Uploading Documents help page for examples and details.

Audio

With the purchase of the WordPress.com Premium or WordPress.com Business plans, you are also permitted to upload zip files and the following audio file types, in addition to the basic file types listed above:

.mp3 .m4a .ogg .wav

There is an embedded audio player built in to WordPress.com that will work with .mp3 files.

Video

With the purchase of the WordPress.com Premium or WordPress.com Business plans, you are permitted to upload the following video file types, in addition to the basic file types listed above.

.mp4, .m4v (MPEG-4) .mov (QuickTime) .wmv (Windows Media Video) .avi .mpg .ogv (Ogg) .3gp (3GPP) .3g2 (3GPP2)

Before uploading files to your blog, please ensure that you own, or have the legal right to distribute, them. If you do not own the files, and do not have express permission from the owner or copyright holder, you may NOT place them on your blog.