3.2.2. RTx Clasic / SDR HF

Transceiverul SDR TULIP – by YO2BOF

Colegul și prietenul nostru Vasile Aliodor Drăgan a prezentat la Simpozionul Național YO și la Campionatul Național de Creație Tehnică de la Tg. Neamț transceiverul SDR TULIP însoțit de o expunere .ppt și o excelentă documentație .pdf. La pagina 56 din documentație sunt activabile imediat un număr de 16 videoclipuri cu principalele module ale transceiverului SDR. Echipamentul este perfect reproductibil, funcționează excelent și este mult mai ieftin decât un echipament de firmă clsică la ”pachet”. Nu vă putem ura decât studiu, vizionare și realizare cu success! Îi mulțumim lui Aliodor YO2BOF pentru participare și ne grăbim să publicăm documentația detaliată.

yo2bof_SDRPrezentare TULIP SDR                         Tulip SDR Transceiver made by YO2BOF

 

Transceiver SDR – realizat de YO3FLR

Transceiverul prezentat a fost creat în scopul utilizării în special pentru lucrul în portabil sau activităţi de tip „Field Day”, având dimensiunile şi greutatea potrivite pentru un transport şi un montaj extrem de facile. Performanţele acestuia, care vor fi prezentate ulterior îl fac potrivit pentru stabilirea de legaturi bilaterale în toate modurile de lucru clasice şi în toate benzile de unde scurte în condţiile utilizării unei antene corect acordate. Aparatul a fost prezentat prima dată sub semnătura lui M0NKA pe pagina de Web a acestuia (www.m0nka.co.uk) sub denumirea de mcHF transceiver ulterior proiectul transformându-se într-unul international cu pagina de Yahoo Group dedicată.

Poza_SDRYO3FLR_Documentatie_Transceiver_SDR