3.4. UHF

Pentru început câteva realizări de excepție ale lui Liviu – YO2BCT în domeniul undelor ultrascurte și pentru comunicațiile prin refexie pe lună EME.

Comunicații EME in 23cm de YO2BCT

Incurajat de realizările amicului Szigy, YO2IS – pionier în multe domenii radioamatoriceşti în YO – am hotărît să încerc şi eu abordarea benzii de 23 cm  pentru comunicaţii prin refexie pe Lună. Am avut norocul să pot procura o parabolă de 3m diametru din tablă de Al (neperforată), cu sarcină mai mare la vânt, dar cu geometrie mai bună, utilizabilă şi pentru frecvenţe mai mari (folosită anterior pentru recepţia din satelit a programului PRO TV pe 14 GHz şi abandonată de proprietar pe acoperişul clădirii Operei din Timişoara). Am profitat de împrejurarea că în zonă era montată o macara pentru nişte lucrări de reparaţii, ne-am înţeles cu macaragiul şi cu şeful lui (ca la noi în Romania…) şi cu ajutorul colegilor de la club (YO2KDT) am transportat preţioasa “pălărie” (circa 100 kg !) în curtea clubului, unde a rămas neutilizată aproape un an, timp în care am făcut studiul,  documentarea, procurarea materialelor şi construcţia diverselor componente.

23cm_YO2BCT

Comunicații în 13cm – 2320 Mhz

 YO2BCT – Liviu Soflete

După şase luni de activitate EME în banda de 23 cm, cum staţiile noi apăreau tot mai rar, am început să mă gândesc la atacarea următoarei benzi de unde ultrascurte, cea de 2320 MHz. Desigur, urma să folosesc tot reflectorul parabolic de 3m diametru (mai exact 2,9m), din tablă de Al, cu formă geometrică bună (construit de fapt pentru 14 Ghz), deci iluminatorul parabolei trebuia construit astfel încât să se poată monta în suportul existent. La frecvenţa de 2320 MHz, diametrul reflectorului este mai mare (în lungimi de undă) decît la 23 cm, astfel că aici se justifica construirea unui feed cu septum prevăzut cu un şoc inelar. Căutând pe Internet, am găsit descrierea unui horn cu şoc, potrivit pentru parabola mea cu f/D = 0,325, cu un singur inel.

Sistemul de orientare al antenei este tot cel manual, dar poziţia va trebui corectată mai des, pentru a nu depăşi 0,5 grade abatere, deoarece diagrama de radiaţie a antenei este mai îngustă la această frecvenţă (circa 3,2 grade deschidere la -3dB).

Cu acest echipament am realizat prima legătură EME din YO în banda de 13 cm, în CW, cu un corespondent mult mai bine echipat – SP6OPN (antena=6,5m , Pout circa 1kW) , în data de 17.06.2012 şi  nu în cele mai bune condiţii (degradare circa 2 dB). Am primit încurajări de la alte staţii care m-au putut recepţiona bine, dar receptorul meu nu mi-a permis realizarea altor legături.

Profitând de drumul la târgul din Friedrichshafen,  am achiziţionat de la G4DDK – Sam Jewell (binecunoscutul – printre „lunatici” – constructor  de LNA-uri de mare performanţă) un kit pentru un amplificator performant în banda de 2320 MHz. După montarea şi reglarea LNA (27 dB amplificare), zgomotul măsurat Sun/ClearSky a fost de circa 12dB la SF 85, deci o îmbunătăţire substanţială a recepţiei. In data de 21 iulie am realizat 2 legături, cu F2TU (6,5m – 300W) , semnal copiat comod cu 559, QSO ca în unde scurte,  şi F1PYR (3,5m – 100W, deci aproximativ acceaşi dotare cu a mea), mult mai dificil de copiat la o degradare de 2 dB, totuşi un “O”  „cinstit”.  Se pare că destul de mulţi radioamatori vor fi interesaţi de legături EME cu YO pe această bandă – avantajul primului sosit dintr-o ţară „rară”, hi!

Această prezentare vrea să sublinieze că abordare benzilor de microunde nu este imposibilă pentru radioamatorul dispus să facă efortul necesar de instruire,  timp, muncă (şi bani…), iar satisfacţiile pot fi deosebite. Lumea microundelor este cu totul diferită de cea a undelor scurte sau metrice, dar tocmai în această diversitate constă farmecul radioamatorismului : mereu descoperi ceva nou şi diferit, care îţi aduce satisfacţii deosebite atunci când este înţeles şi stăpânit.

EME in banda de 13 cm

Amplificator cu bandă progresivă în 10GHz – Construcția TWTA.

YO2BCT – Liviu Soflete

Pentru banda de 3 cm, procurarea unui amplificator de putere rămîne o problemă: cu toate că există constructori care livrează asemenea amplificatoare (gen DB6NT) , preţul rămîne prohibitiv – circa 50…100 Euro pentru 1W. Dacă pentru traficul terestru, unde ne putem mulţumi cu 1 … 8W, se mai pot procura amplificatoare „solid state” la preţuri cât de cât „rezonabile”, pentru legăturile EME sau pentru moduri de propagare mai deosebite (rain scatter) e nevoie de puteri de ordinul zecilor de waţi. Construcţia unui asemenea amplificator este o problemă dificilă, pe lângă procurarea unor componente deosebite (stratificat cu teflon pentru circuitul imprimat, condensatoare fără terminale cu pierderi mici, coaxial semirigid şi conectoare speciale – N sau SMA, etc.) materiale speciale (adezivi cu argint coloidal pentru lipirea imprimatului în carcasă), scule şi maşini – unelte pentru prelucrări de mecanică fină, fiind necesare şi cunoştiinţe aprofundate şi experienţă în utilizarea programelor de proiectare/simulare, utilizarea aparaturii de măsură (şi accesul la ea!).

O soluţie „retro” mai uşor abordabilă este construirea unui amplificator de microunde cu tub cu undă progresivă. Tubul în sine este un amplificator complet, cu o amplificare mare (30 – 50 dB) şi bandă largă. Problema aici este realizarea sursei de alimentare, care trebuie să furnizeze tensiuni de ordinul kilovolţilor, unele din ele bine stabilizate. Construcţia unui amplificator de microunde se rezumă deci la procurarea unui tub (TWT – Travelling Wave Tube,  circa 100 – 200 Euro la tîrgurile de radioamatori pentru un tub de 20 – 30 W Pout) şi apoi construirea sursei de alimentare.

Constructia TWTA