3.5.01. Surse

Surse în comutație – YO2BCT Liviu Soflete

Prezenta lucrare încearcă să prezinte sintetic domeniul vast al surselor în comutaţie, domeniu cu o dezvoltare dinamică, ilustrată şi prin numărul de teze de doctorat care au ca subiect surse în comutaţie. In multe aparate electronice, casnice sau industriale, fabricate astăzi este posibil să găsim surse în comutaţie.

Din cauza vastităţii subiectului am încercat să mă concentrez aupra unor domenii mai restrânse, pe altele prezentându-le doar cu titlu informativ şi nu am reluat subiecte tratate în multe alte lucrări (ex. calcule termice) ci am făcut trimiteri bibliografice.

Lucrarea tratează în principal funcţionarea surselor în comutaţie, insistându-se pe înţelegerea fenomenelor, mai ales cele legate de comportarea la impulsuri de curent şi tensiune a circuitelor cu inductanţe. Chestiunile legate de determinarea analitică a valorilor tensiunilor şi curenţilor, de dimensionarea componentelor, nu au fost detaliate, presupunînd că cititorul a studiat în prealabil lucrarea [1], a cărei lecturare o recomandăm cu insistenţă. Am încercat să acopăr şi domeniile netratate în [1], dar care prezintă o similitudine cu subiectul (ex. amplificatoarele clasa D, convertoarele de frecvență) sau chiar au o legătură directă (convertoare ZVS, corecţia factorului de putere).

Lucrarea se adresează în special tehnicienilor şi electroniştilor constructori, studenţilor, tuturor celor cu spirit creator, interesaţi de surse în comutaţie, ca hobby sau ca sarcină profesională, şi nu în ultimul rând radioamatorilor. Lucrarea are un caracter de iniţiere; din cauza dinamismului domeniului aflat în plin progres, pentru realizarea unor proiecte noi, cu performanţe la nivelul de vîrf al tehnicii, este absolut necesară studierea documentaţiei de firmă. Pe Internet se pot consulta foile de catalog sau notele de aplicaţii ale produselor de ultimă generaţie oferite de firmele cu renume în acest domeniu. Realizarea unor montaje performante, fiabile şi ieftine este posibilă numai prin utilizarea celor mai noi scheme şi componente (electronice, materiale magnetice, componente pasive), ale căror perfomanţe cresc continuu. Un spaţiu destul de mare a fost alocat prezentării unor scheme reale, realizate de fabrică sau de autor, împreună cu câteva indicaţii constructive.

Prima versiune a acestei lucrări (nepublicată) a fost elaborată în anul 2002, la îndemnul regretatului V. Ciobăniță – YO3APG; actuala versiune este actualizată și completată cu componente și montaje mai noi. Lucrarea se va publica pe site-ul CNC prin apariții lunare, pentru a permite reformularea-updatarea unor capitole și clarificarea unor eventuale probleme ridicate de cititori.

Sper ca lucrarea să fie o lectură interesantă şi un ajutor pentru cei care se hotărăsc să abordeze domeniul surselor în comutaţie, ca proiectanţi, constructori, depanatori sau utilizatori.

Surse_in_comutatie

Încărcarea bateriilor NiCd/NiMH la MFJ259B

autor Sorin David Nimară

Sînt proprietarul și utilizatorul intensiv, din anul 2007, al unui analizor de antenă MFJ 259. În regim de operare aparatul are un consum ridicat, undeva la 200 mA, bateriile se descarcă rapid deși este prevăzut un circuit economizator  „sleep”. Sorin propune o soluție pentru această problemă de alimentare.

Încărcarea bateriilor NiCd-NiMH la MFJ259B

Amplificator pentru 5,7GHz

Liviu Soflete – YO2BCT / Timisoara, septembrie 2016

01_d_Schema_bloc  Pentru activitatea EME, pe lângă o antenă cu câștig mare, este necesară și o putere de emisie adecvată. Pentru  rezultate bune în benzile de microunde este recomandabilă o putere de emisie de circa 100W. Prezenta lucrare descrie construcția unui amplificator cu tub cu undă progresivă (TWTA) pentru banda de 6cm (5,76 GHz). Nu vom descrie întregul echipament EME, care mai conține, pe lângă amplificatorul de putere, transverterul 144-5760 MHz, amplificatorul de recepție cu zgomot mic (LNA), comutatorul emisie/recepție cu secvențiatorul său și hornul de iluminare a parabolei, cu polarizare circulară. Chiar dacă nu se intenționează replicare construcției, prezenta descriere poate fi utilă ca obiect de studiu, pentru înțelegerea funcționării,  proiectării  și realizării unor surse de înaltă sau joasă tensiune și a unui montaj PFC. Cititorul poate aprecia prin comparație complexitatea unei surse industriale de alimentare a TWT, care conține, pe lângă o parte  de putere similară cu cea din prezenta lucrare, o parte de comandă și protecție mult mai dezvoltată, deobicei dotată cu un microcontroler care asigură regimul optim de funcționare fără supraveghere, cu afișarea la distanță a parametrilor și memorarea regimurilor anormale care au dus la o eventuală deconectare (parametrii electrici – tensiuni, curenți , puteri de RF – și ieșirea lor din limitele normale, temperaturi în diverse puncte sensibile, descărcări în TWT sau sursele de înaltă tensiune, VSWR-ul sarcinii,  oprirea accidentală a ventilației, numărul total de ore de funcționare) . Tubul disponibil pentru care a fost construită sursa de alimentare este tipul VTC-6260E4, capabil de 125W putere de ieșire în banda de 5,850 – 6,425 GHz, fabricat de VARIAN – Palo Alto California USA.

01_a_TWTA 5,76 GHz

01_b_Explicatii FOTO